V-aţi imaginat vreodată cum ar fi dacă hainele noastre s-ar putea curăţa singure, fără a mai trebui să le băgăm la spălat?
Doi cercetători chinezi, Mingce Long şi Deyong Wu, susţin că au dezvoltat haine din bumbac care au capacitatea de a se curăţa singure de pete şi bacterii atunci când sunt expuse la lumina soarelu
i.Invenţia a fost creată prin acoperirea bumbacului cu un strat format dintr-un compus de dioxid de titan, un material alb folosit într-o gamă largă de produse, de la vopsea până la loţiuni de protecţie solară.
Acest material are abilitatea de a înlătura murdăria şi microbii atunci când este expus la anumite tipuri de lumină. El este utilizat, deja, în cazul ferestrelor care se curăţă singure, a gresiei pentru baie şi bucătărie, dar şi al şosetelor care nu degajă mirosuri neplăcute.
Studii anterioare au dus la crearea unor haine care se curăţau singure, dar numai dacă erau expuse luminii ultraviolete.
Raportul celor de la Universitatea Jiao Tong descrie cum bumbacul, tratat cu nanoparticule obţinute dintr-un compus de dioxid de titan şi azot, este expus la soare şi se curăţă singur de o pată de colorant portocaliu. Totodată, nanoparticule din compuşi de argint şi iod ajută la accelerarea procesului de decolorare.
Mai mult, specialiştii spun că hainele confecţionate din acest material pot fi spălate şi uscate fără a le afecta proprietăţile speciale.
Sursa: physorg
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu