Trupele speciale de intervenţie au avut ieri cea mai grea misiune din acest an: chemaţi de urgenţă, ei au fost obligaţi să imobilizeze un bărbat care refuza cu obstinaţie să-l ia la pumni pe sectoristul aflat în patrulare. Întreaga operaţiune a durat 5 ore şi deocamdată nu s-au înregistrat victime
.Martorii oculari declară speriaţi că în viaţa lor n-au asistat la asemenea grozăvie: “A fost cumplit, vă spun. Bietul poliţist, a tras de nemernicul ăla în toate modurile posibile, doar-doar l-o convinge: i-a cerut să se legitimeze, i-a vorbit cu greşeli de gramatică, i-a cîntat manele, a imitat juriul de la X Factor... Degeaba, ăla facea pe nebunu', nici nu-l băga în seamă.”.
Agentul principal Mirel Laurenţiu Călin a fost ferm: “Aş spune că a fost o experienţă traumatizantă, asta, evident, dacă aş fi capabil să pronunţ un cuvînt atît de complicat. Dar încă nu ştiu exact dacă tremur de frică sau de nervi, pentru că fapta acestui infractor reprezintă un grav ultraj la adresa uniformei şi a mea ca om. Şi care este motivul? Pentru că sînt poliţist? Am ochi de poliţist? Am mîini de poliţist? Organe, nervi? Simţuri, sentimente, pasiuni? Dacă ne răniţi, nu sîngerăm? Dacă ne gîdilaţi, nu rîdem ? Dacă ne otrăviţi, nu murim ? Şi dacă nu ne jigniţi, să nu ne răzbunăm?”
Am încercat să descurcăm misterul acestui comportament deviant printr-o discuţie cu soţia agresorului. Din păcate, şi ea este la fel de nelămurită: “Nu ştiu ce să mai cred. Pînă acuma a fost bărbat normal, se îmbăta în fiecare seară, mă snopea în bătaie măcar o dată la două zile şi la juma' de an ajungeam sigur la urgenţe cu capul spart şi coastele fisurate. Ce frumos era, că mă vedeam la TV, cînd veneam acasă dădeam autografe la vecine...”
Bărbatul se află acum în arestul Poliţiei Capitalei, unde s-ar părea că starea lui s-a agravat considerabil. Conform personalului de pază, acesta a aruncat pe geam toate tabloidele din celulă şi citeşte foarte concentrat un volum de Heidegger.
Agentul principal Mirel Laurenţiu Călin a fost ferm: “Aş spune că a fost o experienţă traumatizantă, asta, evident, dacă aş fi capabil să pronunţ un cuvînt atît de complicat. Dar încă nu ştiu exact dacă tremur de frică sau de nervi, pentru că fapta acestui infractor reprezintă un grav ultraj la adresa uniformei şi a mea ca om. Şi care este motivul? Pentru că sînt poliţist? Am ochi de poliţist? Am mîini de poliţist? Organe, nervi? Simţuri, sentimente, pasiuni? Dacă ne răniţi, nu sîngerăm? Dacă ne gîdilaţi, nu rîdem ? Dacă ne otrăviţi, nu murim ? Şi dacă nu ne jigniţi, să nu ne răzbunăm?”
Am încercat să descurcăm misterul acestui comportament deviant printr-o discuţie cu soţia agresorului. Din păcate, şi ea este la fel de nelămurită: “Nu ştiu ce să mai cred. Pînă acuma a fost bărbat normal, se îmbăta în fiecare seară, mă snopea în bătaie măcar o dată la două zile şi la juma' de an ajungeam sigur la urgenţe cu capul spart şi coastele fisurate. Ce frumos era, că mă vedeam la TV, cînd veneam acasă dădeam autografe la vecine...”
Bărbatul se află acum în arestul Poliţiei Capitalei, unde s-ar părea că starea lui s-a agravat considerabil. Conform personalului de pază, acesta a aruncat pe geam toate tabloidele din celulă şi citeşte foarte concentrat un volum de Heidegger.
sursa:/www.catavencii.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu