Oamenii de ştiinţă se apropie din ce în ce mai mult de desluşirea misterului legat de modul în care creierul face faţă amintirilor neplăcute sau traumatice, în timpul somnului.
Cei mai mulţi oameni au de-a face cu evenimente traumatizante într-un moment din viaţa lor. Pentru unii, acestea au un impact mai mare şi pot duce la stres posttraumatic, făcându-i vulnerabili emoţional pentru o perioadă lungă de
timp.Specialiştii spun că există dovezi semnificative care arată că aproximativ 20% din timpul în care dormim, atunci când ne aflăm în faza de mişcare rapidă a ochilor (MRO), faza în care visăm, în creier au loc procese cu rol în prelucrarea de amintiri recente.
De aceea, ei cred că o mai bună înţelegere a acestui fenomen i-ar putea ajuta pe pacienţii care suferă de tulburări de stres posttraumatic.
Pentru a analiza situaţia, cercetătorii de la Universitatea California au elaborat un studiu care s-a bazat pe un eşantion de 35 de voluntari, pe care i-au împărţit în două grupuri.
După ce li s-a arătat o serie de 150 de imagini alese special pentru a le provoca reacţii emoţionale, doar membrii unui singur grup au avut voie să doarmă.
Ulterior, participanţilor le-au fost arătate iar aceleaşi imagini, doar că de data aceasta un scanner RMN le monitoriza fluxul sanguin din creier.
Cei care au dormit au înregistrat o activitate scăzută la nivelul amigdalei cerebrale, parte a creierului asociată cu emoţiile, şi o activitate crescută a cortexului prefrontal, regiune responsabilă cu gândirea raţională.
În schimb, cei care nu au dormit au înregistrat un nivel emoţional mult mai ridicat atunci când le-au fost arătate imaginile pentru a doua oară.
Specialiştii cred că schimbările chimice care se produc în creier în timpul fazei de somn MRO (mişcare rapidă a ochilor) ar putea ajuta la înţelegerea modului în care corpul face aceste schimbări.
În timpul fazei de somn MRO (când survin şi visele), se produce o scădere accentuată a nivelului noradrenalinei, o substanţă chimică din creier asociată cu stresul. Prin procesarea experienţelor emoţionale anterioare în acest mediu cu un nivel scăzut de norodrenalină, ne trezim a doua zi şi ne dăm seama că emoţiile au devenit mai slabe.
Sursa: BBC
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu