Pare ireal şi parcă desprins dintr-un film! Un bucureştean a jucat la loto pe 13 noiembrie la ora 13.13 la agenţia de la numărul 436, cifre, care adunate, dau tot 13. Culmea este că cel urmărit de „13" a şi câştigat marele premiu în valoare de 7,2 milioane de euro, cu doar 19.3 lei.
Pisica neagră şi cifra 13 sunt cele mai hulite în popor. Dacă o felină tuciurie ne iese în cale, facem trei paşi înapoi, iar atunci când în calendar ajungem la data de 13 ne gândim că sigur vom avea ghinion toată ziua.
Mitul a fost, însă, spulberat. Un bucureştean a devenit milionar în euro la loto pe 13 noimebrie, la ora 13.13. Mai mult agenţia la care a fost jucat biletul câştigător se află la numărul 436, cifre, care adunate, dau tot 13. „Aici s-a câştigat foarte des. Ce-i drept la categoria a II-a şi a III-a. Acum, ne putem mândri că am bifat şi potul cel mare", ne-a spus, fericită, Ştefania Savu, cea care lucrează, de cinci ani, la agenţia Loto de pe Şos. Colentina, acolo unde, duminică, s-a validat biletul norocos.
Ea are, însă, o nemulţumire. Potul cel mare s-a câştigat pe tura colegei sale. „Maria a lucrat duminică şi este foarte încântată. Asta este, de fapt, bucuria cea mai mare, când un jucător de-al nostru reuşeşte să pună mâna pe marele premiu.Mai ales că agenţia este una mică, situată într-un cartier modest. Deocamdată, nu ştim cine este fericitul, dar nu cred că va veni prea curând să-şi revendice banii", a mai completat Ştefania.
Cei care au bifat câte trei sau patru numere nu au întârziat să apară. Gerard Dinescu a ghicit trei din şase şi nu-i vine nici acum să creadă că l-a ocolit norocul. „Am avut 1, 12 şi 20. Dacă premiul cel mare nu se dădea duminică, sigur câştigam până la sfârşitul anului. Aveam presimţirea că va fi al meu. Îmi pare aşa de rău că îmi vine să mă dau cu capul de pereţi", ne-a spus bărbatul. Cei 30 de lei câştigaţi la 6 din 49 i-a jucat, ieri, la 5 din 40, acolo unde potul a ajuns la 116.535,04 lei.
Până la ora 14.00, când casieriile Loteriei s-au închis, câştigătorul nu a venit să-şi revendice cele 7, 2 milioane de euro, obţinute cu un bilet pe care a dat 19,3 lei. Ultima oară, potul cel mare s-a câştigat pe 24 aprilie, când pe un bilet jucat la o agenţie din Arad s-au încasat 10,3 milioane de euro.
Tina Rizea- «Banii de la loto nu vor aduce fericirea»
Ziua de 13 noiembrie a fost caracterizată de mult pragmatism, dar şi de noroc pentru Vărsători, Scorpioni şi nativii din Fecioară. Din păcate, o mare parte din banii care au fost câştigaţi duminică vor fi risipiţi ori cu ajutorul lor se vor achita datorii, se vor susţine „afaceri" fără nici o şansă de dezvoltare şi se vor face călătorii lungi în străinătate.
Nu vor beneficia direct de ei nici rudele, nici prietenii câştigătorului, dar vor fi investiţi şi într-o casă. O dată cu aceşti bani, va apărea o serie de probleme. În cazul în care câştigătorul are Soarele sau Ascendentul în Vărsător, deciziile vor fi confuze, chiar dacă speranţele erau pozitive.
Cu siguranţă, „norocosul" va fi luat prin surprindere de câtă nefericire va apărea în viaţa sa o dată cu banii mulţi.
Ghinioniştii de la Loto
S-au îmbogăţit peste noapte, dar nu au ştiut să profite de banii picaţi din „cer". Toţi cei care au bifat potul cel mare la Loto au pierdut căştigurile printre degete şi au avut parte numai de ghinioane.
Cicăneşti- A omorât o femeie şi a făcut 4 ani de puşcărie
Gabriel Bobic a ajuns la puşcărie. Primul mare câştigător la Loto, după 1989, a fost un mecanic auto din satul argeşean Cicăneşti, care atunci avea 24 de ani.
Acesta a luat, în anul 1995, circa 600.000 de dolari, la 6/49. Din păcate, a investit banii în afaceri care au falimentat rând pe rând.
Mai mult, bărbatul a căzut şi în patima jocurilor de noroc, care i-au "mâncat" banii. În 1997, aflat la volanul maşinii sale, el a ucis o femeie, din cauza vitezei mari. A făcut patru ani de puşcărie.
Galaţi- A dat faliment şi a ajuns şomer
În anul 1998, siderurgistul Costică Giurgea, din Galaţi, a câştigat 500 de milioane de lei vechi. Imediat ce s-a văzut cu banii în mână, bărbatul a înceăut să-i cheltuiască.
Şi-a cumpărat o casă şi o maşină, iar restul banilor i-a băgat într-o afacere care s-a dovedit a fi proastă. Mai mult, copiii i-au plecat în străinătate, iar soţia s-a îmbolnăvit grav. El a rămas şomer şi cu greu şi-a găsit un loc de muncă, pe un post de şofer.
Suceava- Afacerile făcute din banii câştigaţi au dat toate faliment
În 2003, un adolescent de 17 ani, din Suceava, a câştigat potul cel mare: 1,3 milioane de dolari. Din păcate, banii s-au dus la fel cum au venit. Dan Amariei a fost mână largă şi le-a cumpărat celor patru fraţi câte o garsonieră şi maşini.
În plus, le-a mai dat şi bani. Apoi, a intrat în afaceri. A cumpărat o fermă de păsări, care nu a fost profitabilă, a încercat să-şi facă o firmă de transport, cumpărând câteva TIR-uri, însă tot la faliment a ajuns.
Călăraşi- A deschis o discotecă care a luat foc
La fel de ghinionist a fost şi poliţistul comunitar, Cristian Constantin, din Călăraşi, care, în 2007, a câştigat 10 milioane de euro. În doi ani, banii au fost făcuţi praf, după ce milionarul a cumpărat mai multe maşini de lux, a investit în fotbal, a finanţat o campanie electorală, a făcut donaţii şi a împrumutat diverse persoane.
De restul banilor a deschis o discotecă. Aceasta a luat, însă, foc. Acum, din cele şapte maşini, i-a mai rămas doar una.
ași- Un interlop a vrut să-i fure maşina de lux
În 2008, Mihai Cazacu din Iaşi, a câştigat 3,8 milioane de lei. Banii i-a investit în firma sa de construcţii, dar şi într-o colecţie de maşini de lux.
Anul trecut, Cazacu a fost implicat într-o bătaie, într-un bar din Târgu Frumos. Atunci, el s-a încăierat cu un interlop, Constantin Gangal, despre care Cazacu a spus că ar fi vrut să-i ia Mercedes-ul de 100.000 de euro, pe care l-a cumpărat după ce a câştigat potul cel mare.
sursa: http://www.click.ro/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu