Reptila marină înota în apele polare în urmă cu 85 de milioane de ani.
Descoperirea unui plesiozaur care a trăit în urmă cu 85 de milioane de ani împinge prezenţa acestor reptile marine în Antarctica cu 15 milioane de ani înapoi.
"Fragmentele pe care le-am găsit nu aparţin niciunui grup înregistrat până acum pe continent, ceea ce arată că a existat o varietate de plesiosauri în Antarctica, mai mulţi decât s-ar fi aşteptat", a declarat Alexander Kellner, preşedintele Muzeului Naţional al Braziliei, potrivit nationalgeographic.com
Fragmentele din vertebre, cap şi înotătoare au scos la iveală că reptila marină ar fi măsurat 6-7 metri lungime. Totuşi, oasele nu sunt sufieciente pentru a identifica speciile de plesiozauri.
Plesiozaurii au dominat mările din emisfera sudică a planetei acum 205 milioane -65 de milioane de ani, la mijlocul Jurasicului. Animalele aveau mărimi diferite, însă toate se caracterizau prin cap mic, gât lung şi un corp mare.
Cele mai multe exponate din Muzeul Naţional din Brazilia constau în nevertebrate şi plante, inclusiv trei fragmente care sunt de aceeaşi vârstă cu plesozaurii.
"Copacii indică faptul că în Antarctica au existat păduri în urmă cu milioane de ani. Credem că animalele au trăit într-un alt mediu faţă de cel care există azi la pol, într-a climă temperată", a adăugat Alexander Kellner.
sursa:www.click.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu