Blestemul virginei. La 26 de ani, nu poate fi atinsa de barbati

Ii tremura mainile si respiratia sta sa i se opreasca. Emily Day e terorizata. Nu ii e frica de paianjeni sau de soricei. Lui Emily i-a batut in usa un barbat. Motiv de panica.

Emily Day are 26 de ani si sufera de androfobie, teama morbida de barbati. "M-a urmarit toata viata. Nu pot sa-mi dau seama unde a inceput. Sunt inca virgina. Nu sunt lesbiana si nici nu sunt sexual atrasa de femei. Pot sa ma uit la poze cu barbati cu prietenii si imi dau seama ca arata bine, dar daca am ajunge fata in fata imi inchipui ca va fi greu sa fim in aceeasi camera fara sa ma sperii", explica fata.
Fobia de acest fel apare in general dupa un abuz, dar nu si in cazul lui Emily: "Niciun barbat nu mi-a facut nimic ca sa ma raneasca. Pur si simplu mi-e frica de moarte de ei".
Povestea lui Emily
"Am crescut intr-o casa plina numai cu femei care nu lucrau si poate ca asta a contribuit la problema. Tata s-a despartit de mama cand aveam 6 ani si nu l-am mai vazut niciodata. Una dintre primele mele amintiri e de cand aveam 13 ani. Trebuia sa semnez ceva si un barbat pe care nu il cunosteam era la usa. Am intrat intr-o asa stare ca sora mea Sarah a crezut ca am febra si m-a pus in pat. Cand sufar un atac, efectul dureaza de la 10 minute, la o ora. Dupa vreo sase astfel de atacuri mi-am dat seama ca se intamplau de fiecare data cand intalneam un strain", spune fata.
Emily pleaca din casa cu greu si socializeaza cu dificultate. Prietenii vin la ea, tocmai pentru ca fata sa nu se intalneasca la ei cu tatii sau cu alti straini.
Abia la 14 ani Emily a marturisit ce se intampla cu ea. I-a spus mamei, care la inceput n-a prea inteles prin ce trecea. A dus-o la doctor, unul dintre putinii barbati pe care fetita ii accepta in preajma, tocmai pentru ca o tratase de mica. Medicul i-a pus diagnosticul de androfobie si i-a dat vestea ca este foarte greu de vindecat.
Emily lucreaza acum drept consultant la o firma de recrutari. Din cand in cand, in scaunul din fata sa mai ia loc un barbat necunoscut, iar ea incearca sa isi blocheze cum poate frica.
Cat despre viata amoroasa..."Am reusit sa merg la cateva intalniri cu baieti pe care i-am cunoscut treptat, dar e mereu imposibil sa trec de un sarut, din cauza ca intimitatea atingerilor cu un barbat e prea mult pentru mine. Sper ca intr-o zi sa intalnesc pe cineva care sa ma ajute sa inving androfobia si pana la urma sa pot sa ma marit si sa am copii", explica Emily.


sursa:http://www.stirileprotv.ro/

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu